Terapia Bowen și Osteopatia – veriga lipsă
Articol de Julian Baker
Suntem cu toții de acord că osteopatia modernă este una dintre cele mai complexe terapii practicate în prezent în lume. Acționarea asupra articulațiilor, masajul, stretching etc., nu lipsește, teoretic, nimic din trusa de instrumente osteopatice.
Importantă este însă necesitatea ca terapeutul să continue să se extindă în viziunea sa, să-și lărgească perspectiva în căutarea unor modalități de tratament mai variate și mai adecvate. O terapie introdusă relativ recent în Marea Britanie, tehnica Bowen începe să facă furori în comunitatea osteopatiei și fizioterapiei.
În multe privințe, această terapie oarecum renegată își datorează rădăcinile aceluiași spirit de pionier al lui Andrew Still, provenind de la un bărbat neinstruit și în mare parte autoeducat din Victoria, Australia, Thomas Bowen. Bowen a părăsit școala la vârsta de paisprezece ani și a început să lucreze ca muncitor în diferite locuri. Un sportiv pasionat, care a antrenat o echipă de băieți la înot și care a fost implicat în cricket, bowling și fotbalul australian, Bowen a fost determinat să caute modalități de abordare rapidă a structurii fizice a sportivilor.
Abilitatea lui principală constă detectarea vizuală a dezechilibrelor musculare aproape instantaneu, aplicând cele mai fine și mai rapide mișcări pentru a începe procesul de re-echilibrare.
Majoritatea celor pe care Bowen i-a inițiat în această tehnică erau terapeuți instruiți din domeniul masajului, osteopatiei sau chiropracticii și Tom Bowen era foarte dornic să fie privit în aceeași lumină, numindu-se el însuși osteopat până când profesia a fost reglementată în 1974. Bowen a solicitat înregistrarea, dar a fost refuzat, din cauza lipsei de pregătire formală.
Deci ce este terapia Bowen?
Caracteristica terapiei Bowen constă în simplitatea și ușurința în aplicare. Nici terapeutul, nici clientul nu sunt supuși niciunei presiuni fizice, ceea ce înseamnă că acceptabilitatea pacienților este foarte mare. Mișcările aplicate au ca efect o serie de eliberări ale țesuturilor moi pe zone specifice efectuate de terapeut, aplicând o presiune ușoară cu degetele mari sau cu buricele degetelor.
Mișcările folosesc pielea pentru a crea o perturbare a țesutului conjunctiv, care, la rândul său, are efectul de a interfera cu proprio-recepția. Presiunea utilizată este descrisă ca fiind similară cu ceea ce poate fi aplicat pe globul ocular și mișcările sunt mai degrabă o rostogolire decât o lovitură care se regăsește în alte tehnici de eliberare fascială.
Aplicarea acestor mișcări in diferite zone ale corpului provoacă un răspuns din diferite părți ale creierului pentru a evalua ce acțiune, dacă este cazul, este necesară. În multe cazuri, nu este nevoie de nicio acțiune pentru a avea loc un răspuns fizic. De exemplu, dacă țin o cărămidă deasupra capului și indic dorința de a o arunca în tine, sistemul tau limbic te pregătește pentru acțiune fie fugind, fie apărându-te. Totodată, va exista un răspuns galvanic măsurabil al pielii (GSR). Inima ta va începe să pompeze mai mult sânge, temperatura ta va crește și vei începe să transpiri pentru a disipa căldura.
Creierul se confruntă în orice moment cu peste 600.000 de semnale pe secundă, într-o frenezie a activității cerebrale, dintre care o mare parte este tratată pe baza „necesității de a cunoaște”. O serie de mișcări Bowen atrag atenția asupra unui anumit domeniu și solicită ca răspunsul să fie prioritar. Pentru a face acest lucru, creierul se va muta adesea într-o stare alfa. Modelele creierului alfa variază de la alfa profund, o starea de relaxare profundă denumită adesea „starea crepusculară” dintre somn și veghe, si până la capătul superior al stării alfa, care este o stare mai concentrată, dar încă foarte relaxată. Terapia Bowen valorifică această stare de relaxare prin folosirea unei serii de pauze scurte de aproximativ două minute, când procedeul este lăsat să-și facă efectul.
Principiul cheie din spatele tehnicii Bowen este că, în esență, terapeutul pur și simplu îndeamnă corpul să înceapă procesul de restaurare structurală, fără a fi nevoit să facă prea multe alte acțiuni. Rezultatul este că răspunsul este în general foarte rapid iar efectele pot fi observate într-un timp foarte scurt, majoritatea clienților raportând îmbunătățiri semnificative sau chiar vindecare completă după două sau trei sedințe Bowen.
Pe lângă îmbunătățirile normale observate, o reacție comună este aceea că pacientul semnalează alte modificări care nu au legătură cu afecțiunea inițială. Aceste efecte adiționale reprezintă unele dintre reacțiile cel mai des întâlnite în Bowen. „Da, umărul mi s-a îmbunătățit, dar și crampele de stomac au dispărut.” – un exemplu de efect adițional.
Edward Hough s-a calificat ca kinetoterapeut în 1966 și a devenit osteopat la începutul anilor 1980. Practica lui de succes mergea bine când a auzit pentru prima dată despre Bowen în 1995 și după aceea a finalizat formarea Bowen în 1998. După patru ani de utilizare extensivă, Hough estimează că Bowen reprezintă acum aproximativ 80% din practica sa. Initial abordarea sa a fost să folosească Bowen în loc de masaj pentru relaxare, dar a descoperit rapid că trebuie să folosească mai puține tehnici, cu tot mai multe reactii aparute de la unul sau doua tratamente Bowen. Acum folosește terapia Bowen ca prim resort, trecând la alte tehnici dacă nu există nicio îmbunătățire.
El spune: „Îmi plac foarte mult aspectele holistice ale terapiei Bowen. Poate fi și un tratament preventiv și, desigur, celălalt bonus extraordinar este că pacienții sunt foarte relaxați: mai întâi pentru că Bowen este un tratament atât de blând și apoi pentru că tratamentul în sine induce o relaxare profundă aproape tuturor.”
În zilele noastre, Hough încearcă să mențină manipularea la minimum pe cât posibil. „Când aveți o leziune articulară sau o contractură și articulația se rotește ușor sau este nealiniată, mușchii din jurul acesteia incearcă să compenseze dezechilibrul – unii se strâng, alții se întind și țin articulația în acea poziție. Poate fi dureros, dar este modul natural de a fixa articulația, o atelă naturală. În acest caz se înmoaie mai întâi mușchii astfel încât manipularea să nu-i rupă. Corpul se străduiește să se echilibreze și se constată că de multe ori tehnica Bowen va stimula mușchii să realinieze articulația pe cont propriu.”
Cercetare
La fel ca și în cazul oricărei tehnici, și pentru terapia Bowen a fost solicitată necesitatea cercetării „științifice” asupra efectelor tehnicii. S-ar putea susține că știința este un instrument deosebit de contondent cu care se disecă realitatea și absența dovezilor nu demonstrează dovada absenței.
În 1999 s-a decis că, în același timp cu desfășurarea unui studiu asupra efectelor tehnicii Bowen, se va testa și „efectul placebo” adesea citat ca fiind cauza oricărei îmbunătățiri. O sută de persoane diagnosticate cu „umăr înțepenit” au primit fie tratamentul Bowen, fie ceea ce ei credeau că este un tratament Bowen. Rezultatele au fost remarcabile, cu grupul de control
raportând îmbunătățiri, dar fără nicio îmbunătățire semnificativă a intervalului lor de mișcare măsurat. Grupul tratat cu Bowen a avut un răspuns semnificativ la tratament cu o medie de 70% a ameliorării durerii și a amplitudinii de mișcare.
Pentru a păstra acuratețea datelor, terapeuții nu au recomandat alte exerciții și nu au abordat alte parți ale corpului care ar fi putut avea impact și asupra umărului. Pentru că Bowen încearcă să trateze mai degrabă ca un întreg decât să izoleze tratarea unor afecțiuni specifice, capacitatea de a rula protocoale standard de cercetare este limitată și trebuie găsite alte modalități de demonstrare a rezultatelor. În plus și acestea trebuie să fie acceptabile pentru comunitățile pentru care medicina bazată pe dovezi este primordială.
Tehnica Bowen nu este o abordare ușoară pentru majoritatea terapeuților cu pregătire formală, deoarece terapia Bowen are o viziune fundamentală non-pragmatică asupra diagnosticului. Viziunea lui Bowen este că terapeuții ar trebui să evite diagnosticul și tratamentul unor probleme specifice. Concentrându-ne prea îndeaproape pe o anumită zonă, exista pericolul să putem rata alți factori care contribuie la afecțiune, în special în cazurile în care aceștia nu sunt evidenți.
Un alt element cheie este nevoia de timp. Nu este neobișnuit ca un pacient să plece de la un tratament Bowen cu același nivel de durere sau disconfort ca atunci când a sosit. Terapeutul trebuie să evite tentația de a „alunga durerea”. Dacă cerem corpului să se repare singur, atunci un nivel de încredere că acest lucru se poate întâmpla este implicit ca parte a procesului.
Acest element de încredere necesar face din Bowen o modalitate dificilă de înțeles pentru unii. În plus, terapeuții care sunt obișnuiți cu o abordare mai profundă sau mai fizică, consideră mișcările blânde și presiunea minimă ca fiind schimbări radicale a ideii de terapie.
După cum mărturisește un osteopat care se străduiește să se împace cu tehnica Bowen: „Pur și simplu nu avea sens. Cum ar putea cineva să efectueze aceste mișcări aparent nesemnificative și să se aștepte să schimbe structura? În cele din urma mi-am propus să ignor ceea ce susținea instructorul meu de Bowen. Într-un interval de timp foarte scurt, rezultatele au vorbit de la sine. Din păcate am fost convertit!”
La nivel practic, Bowen este ideal pentru un terapeutul ocupat. Insăși prin natura sa, tehnica Bowen înseamnă că poate fi efectuată prin îmbrăcăminte ușoară, făcând-o ideală pentru utilizarea în situațiile în care îndepărtarea îmbrăcăminții poate fi o problemă. Seria de pauze care definește terapia Bowen, înseamnă că doi sau chiar trei pacienți pot fi tratați simultan, deși acest lucru necesită un anumit grad de practică.
Deoarece munca efectuată este foarte blândă, terapeutul poate menține o rotație mare a pacientilor, fără a prejudicia propria stare fizică. La urma urmei, cine vrea să se pensioneze obosit?
Despre autor
Julian Baker este Director și Instructor Principal al Colegiului European de Studii Bowen (E.C.B.S.). Originar din Londra, a urmat o pregătire extinsă în Tehnica Bowen in perioada in care a locuit în Australia. Întors în Marea Britanie în 1992, a condus inițial o clinică Bowen de succes, dar curând a început să predea tehnica cu normă întreagă, ca răspuns la cererea enormă de formare.
Ca rezultat al devotamentului și energiei sale nemărginite, este responsabil pentru creșterea rapidă a tehnicii în Marea Britanie, călătorind în toată țara predând și promovând-o. Este autorul cărții The Bowen Technique, prima carte care a fost scrisă vreodată despre terapia Bowen, publicată de Corpus Books în septembrie 2001. Julian este căsătorit și are doi copii.
Articol preluat din „OSTEOPATHY today” – septembrie, 2002.
